Articol publicat in ziarul Cancan
Miercuri, 13 Ianuarie 2010
Detalii aici …

In zilele noastre, calculatorul a devenit principala sursa de informare si de comunicare. Practic, internetul a devenit atat de complex, incat viata virtuala este un fapt real. Nu putini parinti insa s-au intrebat de la ce varsta e indicat ca odrasla lor sa acceseze computerul si in ce maniera il poate afecta tehnologia.Psihologii au gasit un raspuns si un sablon dupa care un parinte s-ar putea ghida.

Timpul indicat:
Specialistii recomanda parintilor sa nu-si lase micutii, cu varste cuprinse intre 6 si 14 ani, mai mult de o ora pe zi in fata computerului! Explicatia e simpla: copiii reactioneaza ca niste bureti la noua informatie, ceea ce ar putea insemna ca un surplus nu ar face decat sa-i deruteze (ex. descoperirea unui film erotic sau a unui film de groaza). Totodata, medicii psihologi spun ca e indicat ca parintele sa stea langa prichindel atunci cand utilizeaza internetul sau joaca un joc mai dificil, cu scopul de a-i explica orice element nou. Mai mult, medicii oftalmologi avertizeaza ca monitoarele afecteaza ochii in mod real, iar utilizarea excesiva a calculatorului va avea efecte imediate asupra vederii lor.

Avantaje:
Este incontestabil efectul benefic al calculatorului asupra psihicului uman. O ora petrecuta pe internet iti poate aproviziona mintea cu informatia unei enciclopedii, iar o ora de joc iti poate stimula reflexele de gandire. In timp, aceste informatii se pot reflecta in cunostintele tale generale. Acest lucru este valabil si la copiii cu varsta peste 5 ani, dar si la adultii de orice varsta. E bine sa constientizati, ca parinte, ca in ziua de azi aproape orice carte sau manual scolar poate fi gasit si citit pe interent, iar orice serviciu necesar va fi indexat tot acolo. Internetul sau computerul simplu este unealta viitorului, iar un prichindel trebuie sa constientizeze ce-l asteapta peste 20?30 de ani, cand probabil mediul inconjurator va fi mult mai computerizat decat este la momentul actual.

Dezavantaje:
Tot psihologiine spun ca exista si reversul medaliei, ceva mai complex decat ne?am fi imaginat. Un copil care incepe de mic sa utilizeze calculatorul poate fi bombardat cu informatii toxice, false, ce il pot imbolnavi de psihoze, atacuri de panica, fobii, depresie, insomnie, chiar si boli cardiace daca isi consuma toata energia in fata calculatorului. Imaginati-va ca puiul dumneavoastra ar putea descoperi, accidental, un film erotic, cu tenta violenta. Aceasta imagine il va impresiona si il va afecta in subconstient, fara ca el sa realizeze acest lucru. De aceea este musai sa stati alaturi de copil atunci cand navigheaza pe net. Totodata, trebuie sa aveti rabdarea de-ai explica absolut orice imagine sau text care-l surprinde.
Nu ignorati nici jocurile disponibile pe piata la ora actuala. Asigurati-va ca nu il puneti in fata unor secvente violente sau unor cerinte cu caracter traumatizant, de exemplu: un joc in care copilul este terorist si trebuie sa ucida politisti.
Psihologii mai marturisesc ca in ultimii 5 ani un val enorm de parinti si-au adus copiii, de numai 4-7 ani, la terapie psihologica din cauza influentei jocurilor sau filmelor asupra lor. Simptomele erau: depresie, insomnie, cosmaruri terifiante pentru copil.

Leave a Reply