Category: Din ziare / presa

  • Presedinte pentru inca cinci ani

    Articol publicat in ziarul Cancan
    Marti, 08 Decembrie 2009
    Detalii aici …

    Traian Basescu a castigat alegerile, cu 50,33% din voturi, avand un avans mic fata de contracandidatul sau, Mircea Geoana, care a castigat 49,66% din voturi.

    Rezultatele finale provizorii, date publicitatii, ieri dupa-amiaza, de Biroul Electoral Central, au contrazis exit-pollurile anuntate duminica seara, imediat dupa inchiderea urnelor, care il dadeau invingator pe Geoana.
    De altfel, presedintele Basescu le-a si cerut suporterilor sai sa mearga linistiti acasa, asigurandu-i ca a castigat si spunand ca se repeta istoria din 2004, cand sondajele il dadeau invingator pe Adrian Nastase. Basescu a sarbatorit, ieri, nu doar victoria, ci si 34 de ani de casnicie cu Maria.
    PSD contesta scrutinul
    In tabara PSD, dezamagirea era uriasa. Secretarul general Liviu Dragnea a declarat, ieri, ca fraudele de la alegeri obliga partidul sa conteste scrutinul prezidential de duminica, sustinand ca romanii l-au ales pe Mircea Geoana, dar aparatul de stat al lui Traian Basescu incearca sa-l scoata pe actualul presedinte invingator. Astazi si maine vom finaliza procedurile de contestare a alegerilor, a adaugat Liviu Dragnea.
    De la Sibiu, premierul sustinut de PSD si PNL, Klaus Johannis, si-a anulat vizita la Bucuresti si a precizat ca ramane primarul orasului. Pentru mine personal, acest parcurs (de posibil premier – n.red.) s-a terminat aici, sunt si raman in Sibiu. (…) A fost o experienta inedita, foarte interesanta, a fost o onoare sa fiu cooptat in echipa cu Geoana si Antonescu, a spus Johannis.

  • Afla ce alimente combat depresia!

    Articol publicat in ziarul Cancan
    Sambata, 28 Noiembrie 2009
    Detalii aici …

    Sandra Ionescu

    Specialistii au demonstrat ca depresia este in stransa legatura cu starea de sanatate a organismului nostru. De aceea e bine sa fim atenti la ce mancam. Un exces de zahar, de exemplu, iti poate da stari de bine, dar si de rau in acelasi timp, din punct de vedere emotional. Daca trupul tau nu isi gaseste resursele necesare in alimentatie, el da semnale ale deficientelor pe plan psihic. Iata cateva alimente care-ti pot da o stare buna intr-o zi ploioasa.

    Mese bogate in vitamina B12 si acid folic

    Mancarea de fasole este delicioasa, iar carnea de vita iti vine s-o mananci chiar si dimineata. Ce spui de salata cu piept de pui sau de somon la gratar cu broccoli? Iti lasa gura apa, nu-i asa? Foarte bine, consuma aceste alimente cat mai des, dar mai ales atunci cand simti ca ti s-au inecat corabiile! Vitamina B12 si acidul folic regasit din belsug in aceste alimente iti vor reda pofta de viata indata! Aceste doua vitamine par sa contribuie la prevenirea bolilor sistemului nervos central, tulburari de dispozitie si dementa, spun cercetatorii din Londra.
    Bucura-te de fructe si legume din belsug!

    Antioxidantele din fructe si legume va vor feri atat de depresie, cat si de un posibil motiv de deprimare: ridurile! Consuma la fiecare masa fructe si legume crude pentru a ramane proaspat si tanar, dar si pentru a-ti lua doza de nutrienti care te energizeaza! Fructele si legumele combat gandurile negre sau indispozitia. Mananca mere multe si citrice pentru a straluci de la interior spre exterior!
    Ai nevoie de seleniu in fiecare zi!

    Seleniul este un mineral care se comporta ca un antioxidant in organism. Cercetatorii sugereaza ca prezenta stresului oxidativ la nivelul creierului este asociata cu unele cazuri de depresie usoara pana la moderata in cadrul populatiei varstnice. Cei care au o cantitate mai mare de seleniu in sange au inregistrat scaderi semnificative ale simptomelor depresiei. Gateste mancaruri cu multa mazare, serveste ghiveciuri din multe legume si nu sari peste portia de cereale de la micul dejun! Cel din urma iti va asigura cu usurinta 50 de grame de seleniu. Mai poti include in meniu carnea de vita sau curcan, lactatele, nucile, semintele si fructele de mare.
    Pestele e obligatoriu de trei ori pe saptamana!

    Acizii grasi Omega3 sunt adevarati luptatori impotriva cancerului, iar unii specialisti spun ca descoperirea acestora este cel mai mare pas facut pana acum in gasirea unui leac pentru cancer. Totodata, acizii grasi Omega3 au si un rol important asupra gandirii noastre, a modului de a percepe viata. Scapa de depresie usor si placut, nu ai nevoie de alcool sau alti stimulenti pentru a te simti bine. Trebuie doar sa servesti alimentele care au acesti acizi: hering, pastrav, somon, sardine si ton!
    Incearca terapia cu soare si cu ciocolata!

    Lasa-te mangaiat de razele soarelui ori de cate ori ai ocazia.
    Razele soarelui permit trupurilor noastre sa sintezeze si sa asimileze vitamina D, cea care ne limpezeste starea de spirit. Fa cat mai multe cure de soare si te vei simti diferit, intr-un mod bun, bineinteles. Iar atunci cand soarele nu-ti zambeste pe cer, gusta putina ciocolata. Doua, trei patratele de ciocolata neagra au efect asupra nivelului de endorfine cerebrale, acelea care controleaza reactiile chimice ale corpului pentru a-i da energie. Mai mult, acest desert iti asigura o inima sanatoasa!

  • Cum obtin ajutorul social familiile defavorizate

    Articol publicat in ziarul Cancan
    Sambata, 28 Noiembrie 2009
    Detalii aici …

    Ionela Chircu

    Peste un milion de romani traiesc in saracie absoluta, releva statisticile Bancii Mondiale. Conform legii, familiile defavorizate care au venituri mici pot beneficia lunar de un ajutor social.

    Cine are dreptul la ajutor social?

    Pot primi un venit minim garantat familiile si persoanele singure care au cetatenie romana. Femeile sau barbatii carora le-au murit sotii, persoanele divortate sau necasatorite, oamenii ai caror soti sunt declarati disparuti prin hotarare judecatoreasca, cei care inca nu au implinit varsta de 18 ani si se afla in una din aceste situatii pot primi un ajutor de la stat. De asemenea, beneficiaza de acest drept persoanele casatorite care au in intretinere mai multi copii.

    Cat este venitul minim garantat?

    Persoanele singure aflate in dificultate pot primi de la stat o suma de 96 de lei pe luna. Familiile formate din doua persoane primesc un ajutor in valoare de 173 de lei, iar cele formate din trei persoane, 241 de lei. Familiile mai numeroase beneficiaza de un ajutor mai consistent. De exemplu, acolo unde sunt patru persoane care convietuiesc impreuna la acelasi domiciliu primesc 300 de lei. Pentru familiile formate din cinci persoane se aloca, lunar, cate 356 de lei. Se mai acorda cate 24 de lei pentru fiecare alta persoana peste numarul de cinci persoane, care face parte din familie.

    Ce acte sunt necesare?

    Certificate de casatorie/deces daca este cazul (originale si copii);
    Adeverinta de elev/student cu mentiunea ca primeste sau nu bursa, tipul si cuantumul acesteia;
    Hotararea de adoptie sau incredintare/plasament a minorului daca este cazul (original si copie);
    Sentinta de divort definitiva, hotarare judecatoreasca actualizata;
    Adeverinte de la Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca pentru persoanele apte de munca beneficiare sau nu de ajutor de somaj, alocatie de sprijin sau alocatie de integrare profesionala.
    Talon de plata a ajutorului de somaj, alocatie de sprijin;
    Adeverinta cu salariul brut si net din luna curenta sau din luna anterioara pentru persoanele incadrate in munca;
    Talon sau adeverinta de pensie, de ajutor pentru persoanele cu handicap;
    Certificate eliberate de Administratia Financiara din care sa rezulte veniturile realizate de membrii familiei, din surse proprii sau din prestarea unor activitati autorizate in conditiile prevazute de lege;
    Alte documente necesare in urma anchetei sociale.
    Actele se depun la primaria pe raza careia domiciliaza solicitantul.

  • Depistarea cancerului la san

    Articol publicat in ziarul Cancan
    Vineri, 27 Noiembrie 2009
    Detalii aici …

    La fiecare 14 minute o femeie moare rapusa de cancerul mamar. Nu te numara printre victimele lui! Anual, pentru 6.000 de romance, diagnosticul este pozitiv si cutremurator. Sansele ca el sa nu fie fatal sunt mari doar daca este depistat la timp! Afla cum sa-ti faci controlul periodic, dar si cand e cazul sa te adresezi unui medic.

    De cate tipuri este cancerul mamar?

    Unele tumori sunt benigne, adica nu invadeaza alte tesuturi. Altele sunt maligne (canceroase). Acestea din urma au potentialul de a face metastaze, adica de a se raspandi. Odata ce o astfel de tumoare ajunge la o dimensiune mare, este tot mai probabil sa iradieze celule care se raspandesc in alte parti ale corpului prin vasele de sange si prin sistemul limfatic. Tumorile maligne se trateaza cu radioterapie, chimioterapie si chirurgical.

    Cand esti supusa riscului?

    Un mic procent dintre femeile care au avut antecedente in familie au mostenit genetic cancerul la san (mai putin de 10%). Pe linia genetica poate fi vorba si de un cancer al tatalui, nu numai al mamei. Totodata, nu doar riscul aparitiei unui cancer la san este usor marit, ci si cel al aparitiei cancerului ovarian. Specialistii mai spun ca riscul celor care se afla intre varstele de 20 de ani – 50 de ani este de 20%. Dupa 50 de ani, procentul de risc scade la 9%. Cand o femeie atinge varsta de 50 de ani fara a fi diagnosticata cu aceasta boala, riscul mai scade cu doua procente.

    Simptome:

    In cazurile incipiente, cancerul nu prezinta intotdeauna simptome. Dar pe masura ce tumoarea creste, se evidentiaza urmatoarele semnalmente:
    Aparitia unui nodul in zona mamara, ce persista si dupa perioada de menstruatie. Nodulii nu provoaca dureri, poate doar disconfort in unele cazuri.
    Umflaturi in zona axiala.
    Chiar daca nu ai noduli vizibili, dar ai dureri in zona sanilor, acestea ar putea fi un semnal de alarma.
    Modificarea formei unui san sau a ambilor. Daca unul devine mai lasat sau mai umflat acesta este un semn ce indica o posibila tumoare.
    Aparitia unor iritatii, pete rosii sau chiar urticarie pe san sau in jurul mameloanelor. Orice modificare a culorii pielii este un semnal de alarma!
    Orice modificare a aspectului mamelonului. Mai ales atunci cand provoaca senzatia de arsura.

    Cum il poti descoperi la timp?

    Nodulii specifici cancerului la san pot fi descoperiti inainte ca ei sa fie palpabili sau vizibili, printr-o mamografie.
    In cepand cu varsta de 20 de ani, fa-ti singura un control in fata oglinzii, in fiecare luna. Asteapta sa treaca perioada menstruala, apoi palpeaza-ti sanii.
    O ecografie anuala te poate scapa de griji. Cancerul depistat la timp poate fi tratat nonchirurgical, doar cu medicatie!
    Ai la indemana o varietate de analize care iti pot da un verdict exact. Facute la timp, un examen clinic savarsit de medicul tau, o ecografie, o radiografie, o mamografie sau o biopsie iti vor oferi o sansa la viata.

    Ele au invins boala!

    In 2005 Kylie Minogue (foto dreapta) a fost diagnosticata cu cancer de san. Nodulii au fost depistati abia dupa cateva investigatii amanuntite si imediat dupa diagnostic, cantareata a inceput tratamen-tele cu citostatice. Kylie a invins, iar acum duce o viata normala.
    Dana Deac (foto stanga) , una dintre cele mai populare jurnaliste ale noastre, a primit terifiantul diagnostic. Formatiunea tumorala a trecut neobservata la o mamografie de rutina, dar mai tarziu un alt medic i-a depistat cancerul. Dupa un an de tratament, jurnalista a revenit la viata de dinainte.

  • Porno-vampirii

    Articol publicat in ziarul Cancan
    Vineri, 27 Noiembrie 2009
    Detalii aici …

    Alina Creanga

    In vreme ce Luna noua, cea de-a doua ecranizare a celebrei serii Twilight, face furori pe ecranele cinematografelor din lumea intreaga, o companie specializata in distribuirea peliculelor erotice face valva cu varianta XXX a filmului.

    Nici nu a apucat bine sa fie lansata Luna noua, cea de-a doua ecranizare a seriei SF Twilight (Amurg), ca amatorii de film au deja de unde alege. Peliculei hollywoodiene ii face concurenta acerba This Isnt Twilight – The XXX Parody (Acesta nu este Amurg- Parodia XXX), varianta porno a productiei. Aceasta a fost lansata pe piata acum aproape doua saptamani si este distribuita de compania Devils Film. Dornic sa se asigure ca filmul lui va avea la fel de mult succes ca si Amurg, regizorul peliculei erotice a avut grija sa aleaga o distributie pe spranceana. Astfel, in rolul personajului Bella Swan, interpretat in varianta originala de Kristen Stewart, joaca starleta Jenna Haze, care a fost desemnata recent cea mai buna actrita porno a anului. Ei ii da replica Chris Johnson, cel care da viata vampirului Edward Cullen, care l-a facut celebru pe britanicul Robert Pattinson. Filmul se bucura deja de un foarte mare succes. Daca ar fi sa fac un portret-robot al spectatorului ideal, acesta ar trebui sa fie tanar, mare amator de scene porno hard, dar si de filme SF. Ce este mai incitant decat o combinatie de sex si vampiri?!, a declarat entuziasmat Sammy Slater, regizorul productiei.